Lisabona, un oraș construit din ruine. Povestea devastatorului cutremur din 1755 și a celui care a reconstruit capitala Portugaliei

Cum a schimbat un seism viitorul arhitectonic al Europei

O dimineață ce avea toate ingredientele pentru a fi perfectă. 1 noiembrie 1755, Ziua Tuturor Sfinților. Locuitorii Lisabonei își pregăteau casele pentru sărbătoare, cea mai mare sărbătoare a orașului. Unii încă se aflau în biserici, alții plecaseră deja, îndreptându-se spre locuințele lor.

La ora 9:40, pământul s-a cutremurat.

Trei valuri seismice au traversat orașul în zece minute. Catredala s-a prăbușit. Opera regală, inaugurată cu doar o lună înainte, a devenit pe loc morman de piatră. Dintre cele 40 de biserici ale orașului, 35 au căzut, multe având enoriașii înăuntru. În mod inevitabil, a urmat un tsunami cu valuri de șase metri înălțime, care a măturat portul. După care, tot inevitabil, au urmat incendiile: oamenii aprinseseră lumânări la geamuri, în cinstea sfinților. Timp de șase zile, Lisabona a ars.

Când fumul s-a risipit, o treime din oraș dispăruse. Între 15.000 și 50.000 de oameni – nu se cunoaște o cifră relativ exactă - muriseră. Doar 3 000 dintre cele 20 000 de case mai puteau fi locuite. Biblioteca regală, care adăpostea 70 000 de volume, era cenușă. Colecții de artă cu tablouri de Titian și Rubens nu aveau să mai fie recuperate în veci. Palatul Inchiziției, la pământ.

Când regele Iosif (José) I a ajuns la fața locului, era paralizat de groză. Practic își pierduse vorbirea. Dar primul său ministru, Sebastião José de Carvalho e Melo, viitorul marchiz de Pombal, a avut o reacție care avea să schimbe totul. Cineva l-a întrebat ce ar trebui făcut. Răspunsul lui a fost simplu și fără briz-brizuri: „Îngropăm morții și îi hrănim pe cei vii”.

Momentul în care Europa și-a pierdut optimismul

Cutremurul a lovit mult mai departe decât Lisabona, crăpând ceva în structura mentală a Europei. În epoca Luminilor, mulți filozofi îmbrățișaseră un curent numit optimism filozofic, care răspândea ideea că se trăia în „cea mai bună dintre lumile posibile”, că totul face parte din planul divin perfect. O spusese Leibniz iar Alexander Pope o reiterase în versuri. Toată lumea educată o știa.

Apoi a venit un cutremur care a ucis zeci de mii de oameni în timp ce se rugau în biserici sau pe lângă ele. În ziua Sfinților.

În decembrie 1755, marele Voltaire a scris un poem devastator despre LisabonaPatru ani mai târziu, a scris Candide, una dintre cele mai mari satire ale epocii. Dacă aceasta ar fi „cea mai bună lume posibilă”, se întreba Voltaire, de ce mor nevinovații alături de vinovați? De ce copiii și mamele lor sunt îngropați împreună sub moloz? Filozofia optimistă începuse să pară absurdă.

Interesant, Jean-Jacques Rousseau i-a răspuns lui Voltaire printr-o scrisoare, apărându-l pe Dumnezeu și dând vina pe civilizație: dacă oamenii n-ar fi aglomerat Lisabona cu clădiri înalte, dacă ar fi trăit mai aproape de natură, ar fi murit mai puțini. Era un argument creativ, dar Voltaire îl combătuse deja, scurt și rece, prin Candide: lumea e plină de o suferință absurdă, așa că renunță la speculații filosofice și „cultivă-ți grădina”.

Cutremurul din Lisabona a marcat sfârșitul optimismului naiv din Epoca Luminilor. A fost primul dezastru natural cu acoperire mediatică în toată Europa, generând gravuri, descrieri și dezbateri. Știrile legate de cutremur au circulat luni întregi. Filozofii și teologii s-au certat în scris. Goethe, la acea vreme copil în Germania, avea să scrie mai târziu că evenimentul l-a marcat profund. Pentru prima dată, Europa privea un dezastru prin lentila rațiunii, nu doar a teologiei.

Pombal și experimentul pe soldați

Marchizul de Pombal

În acest haos pricinuit de trei dezastre concomitente (cutremur, tsunami și incendiu), Pombal a văzut o oportunitate. Inginerul Manuel da Maia, șeful corpului de ingineri militari, i-a prezentat patru opțiuni de reconstrucție: 1 - să reconstruiască orașul exact cum era, din materiale reciclate; 2 - să lărgească doar câteva străzi; 3 - să modifice în mod consistent planul urban; 4 - să radă complet cartierul Baixa și să înceapă de la zero, fără restricții.

Marchizul de Pombal a ales cea de-a patra opțiune. În mai puțin de un an, ruinele erau deja îndepărtate, după care a urmat ceva revoluționar. Pombal și inginerii lui militari au proiectat un oraș modern bazat pe principiile Iluminismului, cu străzi largi, ortogonale, piețe spațioase, clădiri uniforme. Au introdus conceptul de prefabricare, cu dimensiuni standardizate pentru uși, ferestre și pereți. Construcțiile avansau rapid, având de această dată încorporate un element în plus: sistemul antiseismic.

Și ce sistem! „Gaiola pombalina” – „colivia lui Pombal”. Clădirile aveau în interior o structură din lemn flexibil, inspirată din tehnicile de construcție navală. Lemnul, fiind elastic, putea să absoarbă șocurile seismice fără să se rupă. Zidul de piatră, mai rigid dar rezistent la foc, înconjura scheletul de lemn. Ideea era ca, în caz de cutremur, clădirea să se balanseze, să cedeze puțin, dar să rămână în picioare.

Gaiola pombalina - Colivia lui Pombal

Amuzant este modul în care au testat structurile. Portughezii au construit mai întâi machete și au pus soldații să tropăie și să marșeze în jurul lor. Astfel, Pombal și inginerii lui au observat cum se comportau clădirile când pământul vibra sub numeroșii pași hotărâți. Au ajustat, au îmbunătățit și au testat din nou. Se năștea astfel ingineria seismică în Europa, cu două secole și jumătate înainte de standardele moderne.

Multe dintre clădirile ridicate atunci sunt încă în picioare. Iar Baixa Pombalina rămâne unul dintre cele mai vizitate cartiere din Lisabona.

Ce vezi când umbli prin Baixa astăzi

Cartierul Baixa / Foto: Canva Pro

Dacă mergi pe jos dinspre Praça do Comércio spre nord, vei urca pe străzile Baixei: Rua Augusta, Rua da Prata, Rua do Ouro (Strada Aurului, unde erau aurarii înainte de cutremur, iar Pombal le-a păstrat locațiile și numele). Străzile se taie la unghi drept, într-o grilă perfectă. Clădirile au aceeași înălțime, de trei sau patru etaje, cu magazine la parter și balcoane deasupra. Fațadele sunt simple, elegante, uneori decorate cu azulejos, dar fără excese baroce.

Praça do Comércio, principala piață de pe malul fluviului Tagus, e loc deschis, vast, cu arcade pe trei laturi. Aici străjuiește statuia ecvestră a regelui Iosif I. Numele pieței spune totul: „Piața Comerțului„. Vechea piață regală s-a transformat într-un simbol al Lisabonei moderne, mercantile, pragmatice. Pombal voia ca noul oraș să fie, înainte de orice, un centru economic și administrativ eficient.

Sfat rapid: mergi în Baixa dimineața devreme sau la apusul soarelui. Lumina aurie pe fațadele pastelate e de neuitat. Plus că vei evita valul de turiști de la amiază.

Dacă vrei să vezi „colivia lui Pombal”, intră într-unul dintre restaurantele sau magazinele mai vechi de pe Rua Augusta sau de pe străzile laterale și întreabă-i politicos pe proprietari dacă poți vedea structura din spate sau din subsol. Adesea, în pivnițe sau în curțile interioare se văd bucăți din scheletul de lemn original, care încorporează grinzi încrucișate, montanți sau diagonale. E fascinant să realizezi că sub tencuiala albă se află un sistem ingineresc pe care l-au gândit pentru prima dată acum 270 de ani.

Lisabona, orașul-pionier al modernității

Cutremurul din 1755 a schimbat felul în care Europa privea dezastrele naturale. Pombal a trimis chestionare în toate parohiile din Portugalia, întrebând despre comportamentul animalelor înainte de cutremur, direcția șocurilor, nivelul apei în fântâni, clădirile prăbușite. Răspunsurile (arhivate și azi în Torre do Tombo) permit oamenilor de știință moderni să reconstituie cu precizie cutremurul din 1755. A fost una dintre primele încercări științifice sistematice de a studia un seism.

Europa a privit și a învățat. AU apărut idei despre planificarea urbană rațională, despre clădiri rezistente, despre separarea puterii bisericii de stat, toate fiind testate inițial în Lisabona înainte să ajungă în restul continentului. Pombal a mai construit și Vila Real de Santo António în Algarve, un oraș nou, complet pombalin, lângă granița cu Spania. Ideile lui au influențat arhitectura din Porto, Coimbra și, mai târziu, alte orașe europene.

Ironia e că Marchizul de Pombal, omul care a salvat Lisabona, a fost, în același timp, un tiran. După ce a reprimat o conspirație a nobilimii în 1758, a executat familii întregi într-un mod barbar. A expulzat iezuiții din Portugalia în 1759, confiscându-le averea și aruncându-i pe mulți în închisoare. Puterea lui aproape absolută a durat până la moartea regelui Iosif I, în 1777, când regina Maria I l-a îndepărtat. Pombal s-a retras la proprietatea lui, Oeiras, unde a murit în 1782.

Piața Marchizul de Pombal / Foto: Wikipedia

Astăzi, principala piață din centrul Lisabonei poartă numele lui: Praça Marquês de Pombal. Statuia lui domină rotonda pieței, privind peste oraș. O ironie amară că un despot luminat este comemorat pentru faptul că a reconstruit un oraș, dar Lisabona trebuie să trăiască, desigur, cu amintirea ambelor fețe ale lui Pombal.

Orașul care s-a clădit pe ruine

O plimbare prin cartierul Baixa îți va aduce un sentiment profund tulburător și reconfortant în același timp. Știi că fiecare piatră a fost pusă acolo în urma unei imense tragedii. Clădirea în care bei cafeaua a fost construită din molozul prăbușit al bisericilor și palatelor. Dar în loc să simți tristețe, vei simți reziliență, fiindcă oamenii au luat molozul și l-au transformat în ordine. Au preluat haosul și l-au forțat să revină în grilă.

Lisabona nu și-a ascuns cicatricele, dimpotrivă, le-a încorporat în ADN-ul ei arhitectural. Clădirile pombaliene nu încearcă să fie spectaculoase. Mai degrabă sunt elegante, dar umile, transmițând vizitatorului că și-au învățat de mult lecția.

Aceasta e lecția principală a celebrului și devastatorului cutremur din 1755: oamenii pot să preia dezastrul și să-l transforme într-o șansă pentru o viață mai bună. Poți să reconstruiești, dar și să regândești. Uneori, cele mai durabile lucruri din lume sunt cele construite în mijlocul celor mai negre timpuri.

Când ajungi în Lisabona, privești străzile și observă-le coerența. Vezi cum clădirile se sprijină unele pe altele, cum străzile formează un ritm. Gândește-te că totul, de la ferestre la balcoane și structuri, a fost decis de un om care a văzut orașul la pământ și a spus, cu tărie și încredere: „Vom reconstrui orașul. Îl facem mai bun”.