Percy Fawcett, cartograful care a dispărut căutând o himeră și care a inspirat seria Indiana Jones

Sau cum să devii nemuritor printr-un spectaculos eșec

Percy Harrison Fawcett s-a născut pe 18 august 1867 în Torquay, Devon (un orășel din Anglia), într-o familie de aristocrați care-și trăise momentele de glorie odată cu transportul maritim din Indiile Orientale, dar care acum se mândrea mai degrabă cu genealogia decât cu banii. Tatăl său se născuse în India și era membru al Royal Geographical Society. Fratele mai mare, Edward Douglas Fawcett, era alpinist, ocultist și autor de romane de aventuri. De altfel, familia Fawcett avea aventura în ADN, deși bugetul ce putea fi alocat pentru această aventură era… discutabil.

Percy s-a școlit la Newton Abbot Proprietary College alături de Bertram Fletcher Robinson, viitorul prieten comun al lui Arthur Conan Doyle, o conexiune care avea să devină relevantă mai târziu, când aventurile lui Fawcett din Amazon au inspirat romanul lui Doyle, The Lost World. În anul 1886, la numai 19 ani, Fawcett a fost comisionat ca locotenent în Royal Artillery și trimis în diverse colțuri ale Imperiului Britanic: Hong Kong, Malta, Ceylon (Sri Lanka modernă). De altfel, în Trincomalee, Ceylon, a cunoscut-o pe Nina Agnes Paterson.

Cei doi au avut o relație care a început romantic dar care s-a complicat rapid. S-au logodit, dar familia lui Fawcett, aparent dezaprobând alegerea sau poate doar fiind dificilă din principiu, a orchestrat un complot elaborat cu intenția de a-i despărți, trimițând scrisori false către Nina și pretinzând că Percy o părăsise. Nina, convinsă că fusese abandonată, și-a continuat viața. Percy, descoperind acțiunea nefastă a familiei sale, a implorat-o pe Nina să-l ierte. Ea a acceptat. S-au căsătorit în ianuarie 1901, când Fawcett avea 33 de ani. Se alintau reciproc „Puggy” și „Cheeky”, porecle care sugerau o căsnicie fericită în ciuda începutului tumultuos.

În 1901, Fawcett s-a alăturat Royal Geographical Society cu scopul explicit de a studia topografie și cartografie. Apoi a lucrat pentru British Secret Service în Africa de Nord ca spion oficial, deși titulatura lui era de „topograf.” Combinația de competențe militare, cunoștințe de cartografie și experiență de spionaj l-a făcut candidatul perfect pentru misiuni unde graniţele politice se întâlneau cu geografia necunoscută.

Ocazia vieții

În 1903, War Office l-a trimis în misiune pe insula Spike, din Irlanda. Familia s-a mutat acolo și Fawcett, ca ofițer de rang înalt, s-a bucurat de o poziție confortabilă. Și-a petrecut timpul pe insulă angajându-se în „activitățile rafinate ale epocii”, care pentru Fawcett includeau organizarea de ședințe de spiritism pentru a comunica intens cu morții. Interesul său pentru ocultism era moștenit de la fratele Edward și de la Madame Blavatsky, fondatoarea teozofiei, care preda despre civilizații pierdute, Atlantida, reîncarnare și fenomene bizare.

Fawcett credea la modul serios că lumea avea secrete mistice ascunse, așteptând să fie descoperite de cei cu cunoștințe ezoterice.

În anul 1906, a venit șansa pe care o așteptase întreaga viață. Royal Geographical Society avea nevoie de un cartograf independent care să mapeze disputata frontieră dintre Bolivia și Brazilia. Graniţele erau marcate prost, erau inexacte și constituiau o frecventă sursă de conflict. RGS căuta pe cineva neutru, talentat și dispus să se aventureze în Amazon, o regiune atât de necunoscută încât hărțile contemporane aveau zone imense marcate drept „regiune neexplorată”. Fawcett era încântat. A părăsit confortul din Spike Island, și-a luat rămas bun de la Nina și de la fiul lor Jack, în vârstă de trei ani, și s-a îmbarcat pe o navă cu aburi spre America de Sud.

Amazonul sălbatic

Prima lui expediție în Amazon, desfășurată în perioada 1906-1907, l-a transformat. Jungla era ostilă, plină de pericole pe care educația victoriană nu-l pregătise: pești piranha, malarie, căldură sufocantă, insecte care devorau orice carne expusă, triburi indigene furioase din cauza baronilor de cauciuc care le invadaseră pământurile. Orașele de pe frontiera cauciucului raportau rate de mortalitate de 40% pe an, din boli și crime. Rubber boom-ul transforma Amazonul într-un Vest Sălbatic tropical unde bărbații se îmbogățeau, dar mureau rapid.

Fawcett a supraviețuit, ba, mai mult, a prosperat. Topografiile lui erau atât de precise și hărțile atât de detaliate, încât cei de la RGS erau uimiți. Ceea ce Societatea se aștepta să dureze doi ani, Fawcett a completat în câteva luni. Apoi, în ianuarie 1907, a trăit ceva care avea să-i ruineze reputația științifică pentru tot restul vieții: a împușcat o anacondă uriașă.

Fawcett călătorea pe Rio Negro când echipajul indigen al bărcii sale a intrat în panică. „În apropierea prorei a apărut un cap triunghiular legat la câțiva metri de corpul ondulant”, a scris Fawcett. „Era o anacondă gigantică”. Fawcett a tras cu pușca, cu un glonț calibru 44 cu vârf moale. Glonțul a lovit șarpele, acesta a lovit barca violent, apoi a încetat să se miște. Când l-au măsurat, Fawcett a raportat că avea aproape 19 metri lungime și un diametrul de doar 30 de cm, „probabil era înfometat”.

Când raportul a fost publicat, comunitatea științifică a râs. Ridicol! Anacondele nu cresc atât de mult! Cea mai mare anacondă verificată măsurase aproximativ 10 metri. Dar, să aibă 19 metri era imposibil, evident o exagerare sau o măsurătoare greșită. Fawcett a fost ridiculizat public. Zeci de ani mai târziu, zoologul belgian Bernard Heuvelmans a venit în apărarea lui, argumentând că scrierile lui Fawcett erau în general oneste și de încredere. Însă daunele legate de reputație fuseseră făcute. Fawcett, cartograful precis, acum era „tipul care fabula spunând că a văzut șerpi monștruoși”.

Fawcett a raportat și alte animale ciudate: câini cu două nasuri (probabil din specia Double-nosed Andean tiger hounds, câinele-tigru andin cu bot dublu, care chiar există în realitate), păianjeni uriași Apazauca, o creatură asemănătoare pisicii „cam de mărimea unei vulpi”. Fiecare raport îi făcea pe oamenii de știință mai sceptici, dar Fawcett insista, spunând că jungla adăpostea lucruri pe care știința europeană nu le documentase încă.

Expedițiile amazoniene și Manuscrisul 512

Între 1906 și 1914, Fawcett a făcut nu mai puțin de șapte expediții în Amazon. În 1908, a documentat sursa Rio Verde. În 1910, a explorat jungla de-a lungul graniței Peru-Bolivia împreună cu exploratorul polar James Murray. Expediția a fost un dezastru deoarece Murray, obișnuit cu clima arctică, s-a îmbolnăvit rapid la tropice. Fawcett s-a întors pentru ca Murray să poată fi salvat, iar acesta a fost declarat în mod eronat mort. Murray a supraviețuit de fapt și, mai târziu, l-a acuzat public pe Fawcett de abandon. Scandalul a fost urât.

Dar Fawcett era deja preocupat la maxim de altceva: orașele pierdute din bazonul Amazonului. Spaniolii conquistadori scriseseră despre „numeroase așezări foarte mari” ale popoarelor native. Fawcett găsise fragmente de ceramică delicată, antică, pe solul junglei, dovadă că civilizații sofisticate existaseră aici cândva. Apoi, în biblioteca Națională din Rio de Janeiro, Fawcett a descoperit așa-numitul Manuscris 512.

Manuscrisul, datat aproximativ din 1753, era atribuit exploratorului colonial portughez João da Silva Guimarães. Acești bandeirantes erau exploratori/aventurieri/vânători de comori care pătrundeau în interiorul Braziliei căutând aur, diamante și sclavi indigeni. Manuscrisul lui Guimarães descria o expediție care descoperise ruinele unui oraș antic „în interiorul provinciei Bahia”. Orașul avea temple cu hieroglife, arcade, statui, străzi late, clădiri din piatră pe mai multe etaje. Era descris în detalii extraordinare, dar fără o locație specifică.

Mulți considerau Manuscrisul 512 un fals. Brazilia obținuse independența de Portugalia în 1822, iar un document „descoperit” care descria civilizații antice pe teritoriul brazilian ar fi fost util pentru o republică nouă și nesigură. Richard Burton, celebrul explorator, fusese intrigat de manuscris în anii 1860 dar rămăsese sceptic. Fawcett, însă, credea că acesta e autentic.

Până în 1914, Fawcett formulase și teoria completă, conform căreia o necunoscută civilizație complexă exista undeva în regiunea Mato Grosso din Amazon, un oraș pe care îl numea „Z” (pronunțat „zed” în stil european). Acest oraș era construit de o civilizație avansată, posibil descendenți ai Atlantidei (influența teozoafei Madame Blavatsky era evidentă aici). Fawcett credea că unele triburi amazoniene erau „mai albe” decât altele, sugerând un amestec cu o rasă superioară dispărută. Erau opinii rasiste tipice epocii, deși, pentru standardele vremii, Fawcett era neobișnuit de respectuos față de indigeni.

Războiul și visul la… Z

Apoi a izbucnit Primul Război Mondial. Fawcett s-a întors în Marea Britanie pentru a servi în Royal Artillery ca ofițer. Avea aproape 50 de ani, limita superioară pentru serviciul militar, dar era într-o condiție fizică excelentă. A comandat o brigadă de artilerie în Flandra, a primit trei mențiuni de la Field Marshal Douglas Haig și a fost decorat cu Distinguished Service Order, în iunie 1917. A fost promovat locotenent-colonel în martie 1918. Fawcett era, în ciuda reputației sale de visător mistic, un soldat excepțional.

După război, Fawcett s-a întors în Brazilia. În 1920, la vârsta de 53 de ani, a făcut o încercare solitară de a descoperi orașul Z. A plecat singur într-o expediție, cu câteva animale de povară după el. Dar a fost lovit de o febră debilitantă, așa că a fost nevoit să-și împuște animalele și să abandoneze misiunea. Abia dacă a supraviețuit, s-a întors acasă cu un eșec dureros, dar în continuare era obsedat de idee.

În 1924, Fawcett a început să planifice expediția finală. De data aceasta avea finanțare de la un grup londonez de finanțatori numit The Glove, bașca avea doi însoțitori: pe Jack, fiul său cel mare, acum în vârstă de 22 de ani, și pe Raleigh Rimell, prietenul de-o viață al lui Jack, cu un an mai mic decât el. Ambii băieți erau tineri, puternici, loiali și dornici de aventură. Prin urmare, Fawcett era optimist. Cu experiența sa de două decenii în Amazon și cu cei doi însoțitori viguroși, simțea că în sfârșit avea o minunată șansă să găsească orașul Z.

Înainte de plecare, Fawcett a lăsat instrucțiuni explicite, conform cărora dacă nu se întorceau, nimeni să nu încerce să-i salveze fiindcă expedițiile de salvare ar pune mai multe vieți în pericol. Amazonul era prea ostil și prea vast. „Ne vom deconecta de la civilizație până anul viitor”, a scris el soției Nina. „Imaginează-ți că suntem în păduri netulburate de civilizație”.

Drumul fără întoarcere

Cei trei au plecat din Cuiabá, capitala regiunii Mato Grosso, pe 20 aprilie 1925. Inițial erau însoțiți de doi muncitori brazilieni și opt animale de povară, grupul călătorind spre est pe căi bine stabilite, după care s-au îndreptat spre un teren mai dens, de junglă. Ultimele scrisori trimise de Fawcett erau optimiste. Pe 29 mai 1925, dintr-un loc numit „Tabăra calului mort”, Fawcett a scris: „Plănuim să ne îndreptăm spre un teritoriu neexplorat”. Apoi… tăcere.

Au trecut două luni. Apoi, șase luni. Un an. Nina Fawcett aștepta acasă, în Anglia, refuzând să creadă că Percy era mort. „Se va întoarce”, spunea ea. Clarvăzătorii îi spuneau că Percy era viu și comunica prin planuri spirituale. Nina îi credea sau, cel puțin, voia să-i creadă.

În 1927, Royal Geographical Society a declarat grupul pierdut în mod oficial. Sute de voluntari s-au oferit pentru expediții de salvare, ignorând instrucțiunile explicite ale lui Fawcett. Prima expediție a plecat în 1928, una mare și bine înarmată. S-au întors cu vestea că cei trei aventurieri fuseseră uciși de băștinașii din triburi. Dar, după investigații, s-a dovedit că povestea era în mare parte speculativă, fiind bazată pe interpretări greșite și neînțelegeri.

Apoi alte grupuri au pornit în căutare. Unele nu s-au mai întors niciodată. Se estimează că aproximativ 100 de oameni au murit în cele 13 expediții care au încercat să afle soarta lui Fawcett. Peter Fleming, fratele lui Ian Fleming, celebrul creator al lui James Bond, a participat la una dintre expedițiile eșuate dar a supraviețuit, scriind apoi despre ea în Brazilian Adventure (1933).

În 1934, guvernul brazilian a retras permisiunile pentru orice expediție legată de căutare. Mureau prea mulți oameni. Iar Amazonul reușise să păstreze secretul.

Obiecte și supoziții

De-a lungul deceniilor, au apărut obiecte ce i-au aparținut lui Fawcett. În 1927, o plăcuță cu numele lui a fost găsită la un trib de indieni. În 1933, un compas teodolit aparținând lui Fawcett a fost găsit lângă zona în care locuiau indienii Baciary din Mato Grosso. Dar s-a dovedit că placa fusese probabil un cadou de la o expediție anterioară și că acel compas fusese abandonat înainte ca Fawcett să intre în junglă pentru călătoria finală. În 1979, inelul sigilar al lui Fawcett a fost găsit într-un magazin de amanet. A apărut și o nouă teorie: Fawcett și însoțitorii lui au fost uciși de bandiți, corpurile aruncate într-un râu, bunurile jefuite și vândute.

În 1998, exploratorul englez Benedict Allen a mers să vorbească cu indienii Kalapalo, despre care exploratorii anteriori sugeraseră că ar fi mărturisit uciderea lui Fawcett. Vajuvi, un bătrân Kalapalo, a pretins într-un interviu filmat de BBC că oasele găsite anterior nu erau ale lui Fawcett și că tribul său nu avusese niciun amestec în dispariția exploratorului.

Teoriile despre soarta lui Fawcett au proliferat: (1) Exploratorii au fost uciși de triburi indigene ostile. (2) S-au rătăcit și au murit de foame într-un teritoriu necunoscut. (3) S-au îmbolnăvit de malarie sau alte boli tropicale. (4) Au fost atacați de animale. (5) Au fost uciși de bandiți. (6 - teoria preferată a conspiratoriștilor) Fawcett nu intenționase niciodată să revină ci plănuise să fondeze o așezare mistică în junglă, bazată pe principii teozofice.

Ironia sorții e că Fawcett aproape avusese dreptate. În 1925, chiar când Fawcett dispărea în mod misterios, europenii descopereau pentru prima oară complexul arheologic Kuhikugu în regiunea Mato Grosso, adică exact în zona unde Fawcett căutase orașul Z. Kuhikugu includea aproximativ 20 de orașe, invadate de junglă în secolul XVI. Probabil că fragmentele de ceramică pe care le găsise Fawcett proveneau de aici.

Cercetările moderne au dovedit că Fawcett avea un instinct bun. Amazonul a găzduit civilizații complexe pre-columbiene. Terra preta, solul negru bogat, creat artificial, sugerează agricultură intensivă și populații mari. Șanțuri defensive, drumuri ridicate, sisteme de irigație - toate arată că Amazonul nu era pustiul nelocuit pe care și-l imaginau europenii. Triburile pe care Fawcett le întâlnise erau descendenții unor societăți mult mai mari, devastate de bolile europene după contactul colonial.

Doar că Fawcett nu a trăit pentru a afla asta. El a murit (sau a dispărut) undeva în Mato Grosso, în 1925, la 57 de ani, alături de fiul său Jack (22), și Raleigh Rimell (21). Corpurile lor nu au fost niciodată recuperate iar ceea ce s-a întâmplat cu exactitate rămâne un mister.

Moștenirea lui Fawcett

Moștenirea lui Fawcett e paradoxală. În timpul vieții era respectat ca topograf dar ridiculizat pentru poveștile sale despre anaconde gigantice și orașe pierdute. După moartea lui, a devenit legendar, fiind modelul după poveștile căruia s-a făcut seria Indiana Jones, inspirație pentru The Lost World al lui Doyle, subiect pentru alte zeci de cărți, filme și documentare. Filmul The Lost City of Z (2017), produs de compania lui Brad Pitt, cu Charlie Hunnam în rolul lui Percy, Tom Holland în cel al lui Jack și Robert Pattinson drept asistentul Henry Costin, a introdus povestea noilor generații.

RGS i-a acordat medalia de aur în 1916 pentru munca desfășurată pe teren, înainte ca obsesia pentru Z să-i consume energia. Hărțile și desenele sale au contribuit semnificativ la cunoștințele europene despre Amazon. Dar, pentru Fawcett, cartografia era doar mijlocul. Scopul era Z, orașul mistic, dovada faptului că unele civilizații avansate existaseră în jungla amazoniană.

Nina Fawcett nu a acceptat niciodată că Percy era mort. A rămas convinsă până la moarte că soțul și fiul ei erau vii și s-ar putea întoarce oricând. Lipsa dovezilor concludente și ședințele de spiritism care pretindeau contactul cu Fawcett alimentau flacăra speranței. Era negare sau credință? Probabil amândouă.

Brian Fawcett, fiul supraviețuitor, a publicat hârtiile și jurnalele tatălui său în 1953 sub titlul Exploration Fawcett. Cartea a devenit bestseller, introducându-l pe Percy unei noi audiențe, postbelice. Brian a editat materialele, poate a adăugat propriile speculații, dar a păstrat esențialul, adică obsesia tatălui său pentru Amazon și convingerea că acolo existau civilizații pierdute ce așteptau să fie descoperite.

În orice caz, misterul continuă să atragă. În 2003, un film documentar rusesc a explorat ultimele locații cunoscute în care s-a aflat Fawcett. În 2004, după ce a studiat hârtiile private ale lui Fawcett, regizorul de televiziune Misha Williams a sugerat că acesta nu intenționase să revină în Marea Britanie ci să fondeze o așezare în junglă, teorie bazată pe scrierile teozofice ale lui Fawcett. Nici o dovadă solidă nu susține teoria, dar nici nu o infirmă.

Fawcett a intrat și în folclorul brazilian. Triburile locale încă povestesc despre „englezul nebun” care căuta orașul de aur. Unii spun că a devenit membru al unui trib izolat. Alții că a murit de malarie. Alții că a fost ucis de anaconde sau jaguari sau șerpi otrăviți. Fiecare versiune adaugă detalii, transformând istoria într-o legendă care amestecă realitatea și ficțiunea.

Un lucru e cert: Percy Fawcett a dispărut căutând ceva care probabil exista, doar că nu în forma fantezistă pe care și-o imaginase. Civilizațiile amazoniene erau reale dar nu erau… Atlantida, ci societăți indigene sofisticate care construiseră orașe complexe, aveau o agricultură avansată și rețele comerciale vaste. Dar pentru un teozof victorian ca Fawcett, adevărul trebuia să fie mai exotic. Trebuia să existe o rasă pierdută, hieroglife misterioase, conexiuni cu Atlantida și alte asemenea.

Fawcett, care petrecuse ani de zile criticând expedițiile mari și costisitoare, preferând echipe mici și mobile, a murit probabil tocmai pentru că echipa sa era prea mică. Trei oameni într-o junglă ostilă, fără radio, fără backup, fără suport medical adecvat… Când Jack și Raleigh au ajuns șchiopi și s-au îmbolnăvit (ultimul raport spunea că amândoi aveau probleme locomotorii), probabil că Fawcett nu a reușit să-I recupereze. Au murit împreună acolo, undeva în vastitatea lui Mato Grosso.

Dar pentru cineva care visase de la 10 ani să descopere orașe pierdute, Fawcett a reușit ceva mai durabil decât găsirea lui Z, devenind el însuși o legendă pierdută, un mister nesoluționat care inspiră căutători și visători un secol mai târziu. „Ne vom pierde de civilizație”. Fawcett a reușit. S-a pierdut atât de mult încât un secol mai târziu încă îl căutăm.