Zheng He, amiralul eunuc care a condus cea mai mare flotă din lume

Sau cum să cucerești oceanele după ce ți-au tăiat testiculele

Zheng He s-a născut Ma He în 1371, în provincia Yunnan din sud-vestul Chinei, într-o familie musulmană Hui. Tatăl și bunicul său făcuseră hajj-ul la Mecca, ceea ce în China medievală era echivalentul unui doctorat în geografie exotică, fiindcă majoritatea chinezilor credeau că lumea se termina undeva dincolo de granița imperiului. Familia lui Ma He avea conexiuni, educație și o poziție respectabilă în comunitatea musulmană din Yunnan.

Apoi a venit armata Ming.

În 1381, când Ma He avea aproximativ 10 ani, armata imperială Ming a cucerit Yunnan, ultimul bastion al dinastiei mongole Yuan. Tatăl lui Ma He a murit în conflict. Băiatul a fost capturat de trupele generale Fu Youde și, ca mulți băieți prizonieri, a fost castrat și transformat în servitor pentru casele nobile. Castrarea copiilor din familii învinse era o practică standard ce îi făcea servitori siguri pentru haremurile imperiale și garanta că acești băieți nu vor genera descendenți care ar putea revendica tronuri sau răzbuna familii.

Ma He a ajuns în serviciul prințului Zhu Di, al patrulea fiu al împăratului fondator Ming, Hongwu. Zhu Di a fost trimis la Beijing ca Prinț de Yan, responsabil cu apărarea frontierei nordice împotriva mongolilor. Ma He a crescut în casa lui, învățând strategie militară, diplomație și arta supraviețuirii la curte. Era inteligent, ambițios și loial, calități care contau mai mult decât absența testiculelor.

În 1399, împăratul Hongwu a murit, iar nepotul său Jianwen a preluat tronul. Jianwen a început imediat să reducă puterea unchilor săi, prinți regionali, ceea ce lui Zhu Di i-a părut o idee proastă, luând-o personal și revoltându-se. A urmat un război civil de patru ani, Campania Jingnan, în care Ma He a luptat onorabil alături de Zhu Di. Când Zhu Di a capturat Nanjing în 1402 și a devenit împăratul Yongle, Ma He a fost unul dintre eroii campaniei.

Yongle l-a recompensat pe Ma He cu un nou nume, de onoare: Zheng He. „Zheng” venea de la o bătălie importantă unde Zheng He luptase cu curaj. Într-o societate confuciană unde numele era identitate și statut, schimbarea propriului nume era un gest imperial de o însemnătate majoră. Zheng He, eunucul musulman castrat la 10 ani, devine acum amiralul personal al celui mai puternic împărat din lume.

Yongle avea o problemă de legitimitate, fiindcă luase tronul de la nepotul său prin forță. Nepotul - împăratul Jianwen - dispăruse în flăcările palatului incendiat, sau fugise, sau trăia ascuns undeva, complotând. Zvonurile circulau. Yongle avea nevoie să demonstreze că Cerul îl aprobă. Mandatul Ceresc, conceptul chinez conform căruia împărații guvernează cu aprobarea divină, era esențial pentru stabilitate.

Soluția lui Yongle era o flotă uriașă care va impresiona toate națiunile cunoscute, transformând China într-o putere maritimă indiscutabilă, atrăgând tribut de la regi îndepărtați. Dacă barbarii din toate colțurile lumii vin să se prosterne și să ofere cadouri, evident Cerul îl aprobă pe Yongle. În plus, o flotă enormă îi ținea pe oficialii confucieni ocupați și reduceau șansele unui alt complot.

Expediții-gigant

Zheng He a fost ales să comande aceste expediții. Era un comandant militar experimentat, diplomat capabil, musulman (un avantaj când călătorești spre vest prin regiuni islamice) și eunuc, ceea ce însemna că Yongle putea avea încredere că Zheng He nu va fonda propria dinastie pe o insulă îndepărtată și nu se va declara rege. Testiculele absente erau o garanție politică.

Prima expediție a plecat din Nanjing în 1405. Flota era de o mărime care, comparativ, ar face navele lui Columb să pară bărci de pescuit. Cifrele oficiale chineze vorbesc despre 317 nave și 27,870 de oameni. Istoricii moderni sunt sceptici însă cu privire la aceste numere (logistica pentru o flotă atât de mare ar fi fost copleșitoare) dar chiar și estimările conservatorilor vorbesc despre peste 200 de nave și peste 20,000 de oameni. Erau marinari, soldați, diplomați, traducători, medici, astrologi, oficiali, scribi și, în mod bizar, 180 de medici ginecologi, probabil pentru a trata probleme feminine în porturile vizitate, demonstrând grija imperială pentru toate națiunile.

Navele principale (baochuan) erau uriașe. Cronicile chineze consemnează că cele mai mari aveau 137 metri lungime și 56 metri lățime, fapt ce le-ar fi făcut de patru ori mai lungi decât Santa Maria, nava lui Columb. Istoricii navali occidentali au protestat violent: „Imposibil! Lemnul s-ar fi îndoit iar tehnologia nu exista!”. Discuția continuă și în zilele noastre. Probabil că navele erau uriașe dar exagerările cronicarilor vremii au înflorit cifrele. Să spunem doar că erau foarte, foarte mari.

Flota includea și nave de luptă, nave de transport, nave de apă, nave de aprovizionare. Era o forță navală completă, mobilă și autosuficientă, capabilă să proiecteze puterea chineză oriunde ar fi ajuns. Iar Zheng He avea autoritate imperială absolută, el fiind capabil să declare război, să negocieze tratate sau să execute pe oricine, totul în numele împăratului.

Prima expediție a durat doi ani, între 1405 și 1407. Flota a navigat prin Marea Chinei de Sud, a oprit în Champa (Vietnamul de sud), Java, Sumatra, Sri Lanka, apoi a traversat Oceanul Indian spre Calicut pe coasta Malabar a Indiei. Peste tot, Zheng He a distribuit cadouri imperiale (mătase, porțelan, aur) și a cerut statelor locale să trimită tribut și ambasadori înapoi la curtea Ming. Unele state au acceptat cu entuziasm. Altele au ezitat. Câteva au făcut greșeala să refuze.

În Palembang, Sumatra, un pirat chinez pe nume Chen Zuyi controla portul și jefuia navele. Zheng He i-a cerut supunerea. Chen Zuyi a pretins că acceptă, apoi a pregătit o ambuscadă. Zheng He, informat de spioni, a atacat primul. Bătălia s-a terminat cu 5,000 de pirați morți și capturarea lui Chen Zuyi. Zheng He l-a dus în China, unde împăratul l-a executat public, mesajul fiind clar: China dinastiei Ming comandă oceanele. Iar pirații mor.

A doua expediție, 1407-1409, a urmat ruta similară dar a mers mai departe, adăugând pe listă Siam (Thailanda) și Cochin. A treia expediție, 1409-1411, a extins raza până în Hormuz, portul strategic de la intrarea Golfului Persic. Zheng He ajunsese în inima lumii islamice comerciale, conectând China direct cu rețelele mercantile persane și arabe.

În 1411, pe drumul de întoarcere al celei de-a treia călătorii, flota s-a oprit în Sri Lanka. Regele local, Alakeshvara, a refuzat să ofere tribut și, aparent, a complotat să atace nava lui Zheng He. Răspunsul lui Zheng He a fost direct: a debarcat cu 2,000 de soldați, a mărșăluit spre capitala Kotte, a capturat regele, familia lui și principalii oficiali, apoi i-a transportat în China ca prizonieri. Împăratul Yongle i-a iertat însă, trimițându-i înapoi acasă cu un rege nou, pro-Ming. Sri Lanka devenise stat vasal Ming fără prea mult efort.

A patra expediție, 1413-1415, a fost cea mai ambițioasă: flota a navigat până în Golful Persic, Yemen și coasta de est a Africii: Somalia, Kenya, probabil Tanzania. Aici, Zheng He a întâlnit ceva extraordinar: o girafă.

Sultanul din Malindi, Kenya, a oferit girafa ca tribut pentru împăratul chinez. Zheng He a acceptat-o, probabil nedumerit ce să facă cu un animal de patru metri înălțime cu gât lung și pete ciudate. Dar când girafa a ajuns (în 1415) la curtea imperială din Beijing, reacțile au fost delirante: oficialii au declarat că era un qilin, creatura mitică chineză, un animal legendar care apărea doar când împăratul era virtuos și guverna corect.

Qilin-ul din mitologie era un hibrid cu corp de cerb, coadă de bou, copite de cal și un corn. Girafa... ei bine, era înaltă, ciudată, exotică și avea proeminențe asemănătoare coarnelor pe cap. Destul de… similară! Prezentarea girafei a devenit un moment propagandistic perfect: iată dovada că Cerul îl aprobă pe Yongle. Chiar și natura trimite semne divine sub forma animalelor africane bizare.

A cincea (1417-1419) și a șasea (1421-1422) expediție au continuat rutele africane și au adus înapoi ambasadori din 36 de state, plus cadouri exotice: zebre, lei, struți, leoparzi. Curtea Ming a devenit un adevărat zoo diplomatic. Yongle era încântat. Confucienii… nu foarte, deoarece costurile expedițiilor erau imense iar ideologia confuciană considera comerțul extern inferior agriculturii.

În 1424, Yongle a murit. Fiul său, împăratul Hongxi, era confucian conservator și antisemit față de eunuci. Expedițiile maritime au fost oprite imediat, fiind considerate prea scumpe și prea ostentative. China trebuia să se concentreze pe frontiera nordică, pe agricultură, pe stabilitatea internă. Zheng He a fost trimis la Nanjing să supravegheze garnizoanele militare, o retrogradare elegantă, dar totuși o retrogradare.

Hongxi a murit după doar un an. Fiul său, împăratul Xuande, a avut o perspectivă mai pragmatică. În 1430, tulburările din Asia de Sud-Est amenințau rutele comerciale și tributurile. Xuande l-a chemat pe Zheng He, acum în vârstă de aproape 60 de ani, pentru o ultimă expediție - a șaptea.

Flota a plecat în 1431 și a urmat rutele familiare: Asia de Sud-Est, India, Golful Persic, coasta africană. Zheng He a murit pe drum, probabil în 1433, în Calicut sau în drum spre casă. Corpul său, sau mai probabil doar câteva obiecte personale, deoarece a fi aruncat în mare era un lucru obișnuit, a fost adus înapoi în China și îngropat la Nanjing. Mormântul său încă există, deși istoricii dezbat dacă acesta conține efectiv rămășițe sau e cenotaf (un mormânt gol, ridicat în cinstea unei persoane celebre).

China se retrage

După moartea lui Zheng He, expedițiile maritime au încetat complet. Xuande a murit în 1435. Succesorii săi, din ce în ce mai influențați de facțiunea confuciană conservatoare, au considerat călătoriile maritime o risipă. China avea probleme interne: inundații, foamete, incursiuni mongole. Uriașa flotă a fost lăsată să putrezească. Navele au fost dezmembrate. Docurile au fost închise.

Într-un act de vandalism birocratic spectaculos, oficialii confucieni au distrus înregistrările expedițiilor lui Zheng He. Când un oficial ulterior a încercat să găsească rapoartele pentru a organiza o nouă expediție, a descoperit că cineva le arsese. Motivul oficial: „risipă de hârtie”. Motivul real era că facțiunea confuciană voia să șteargă orice dovadă a faptului că țara se aventurase dincolo de granițele sale tradiționale.

Rezultatul? Cea mai mare flotă din lume, care navigase din China în Africa cu decenii înainte ca portughezii să-și imagineze că acest lucru e posibil, a fost uitată aproape complet. Când Vasco da Gama a ajuns în Calicut, în 1498, localnicii probabil își aminteau vag de uriașele nave chineze care veniseră în urmă cu 80 de ani. Dar China renunțase deja la oceanele pe care le dominase.

E tentant să ne imaginăm ce s-ar fi întâmplat dacă China ar fi continuat expedițiile? Zheng He avea tehnologia, resursele și experiența să circumnavigheze Africa și să ajungă în Europa. Putea descoperi America prin Pacific. China putea deveni puterea maritimă dominantă globală.

În schimb, China s-a închis. Dinastia Ming ce a urmat a interzis construcția de nave oceanice. A interzis călătoriile maritime private. Oricine construia o navă cu mai mult de două catarge era executat. Izolaționismul a devenit politică oficială. Când europenii au sosit în secolul al XVI-lea cu nave mici și câteva tunuri, China, care odinioară construise flote de sute de nave, era nepregătită.

Ironia e savuroasă: Zheng He, eunucul musulman castrat la vârsta de 10 ani, a condus China la apogeul său maritim. Dar victoria lui a fost mai degrabă personală, nu instituțională. Fără Yongle, fără protecție imperială, fără continuatori, realizările lui au fost șterse. Confucienii, care îl disprețuiau pe Zheng He fiindcă era eunuc și considerau comerțul extern vulgar, au câștigat. China s-a întors spre interior.

Zheng He a devenit însă o figură semi-legendară. În comunitățile musulmane din China și Asia de Sud-Est, era venerat ca Hajji Mahmud Shamsuddin, un erou islamic. În onoarea lui au fost ridicate temple în Malaezia, Thailanda și Indonezia. Marinarii chinezi și cei din Asia de Sud-Est îl invocu pentru protecție pe mare.

Cu toate acestea, în istoria oficială chineză, Zheng He aproape dispărea. Abia în secolul XX, când China căuta modele istorice pentru puterea maritimă, Zheng He a fost redescoperit. Guvernul comunist l-a transformat în simbol al prestigiului istoric chinez, dovada că țara fusese odinioară o putere globală înainte ca occidentul să domine.

Astăzi, Zheng He e un nume ce se regăsește pretutindeni în propaganda chineză legată de Drumul Mătăsii Maritim și proiecțiile de putere în Oceanul Indian. Statui uriașe. Muzee. Filme. Reconstituiri ale navelor uriașe, care călătoresc prin porturile din Asia. Numele lui e folosit pentru a argumenta că expansiunea chineză modernă e doar o revenire la normalitatea istorică.

A doua ironie este că Zheng He, musulmanul castrat care a supraviețuit prin loialitate personală faț de un împărat paranoic, servește acum ca simbol pentru un stat ateu autoritar care promovează naționalismul Han. Probabil Zheng He ar fi amuzat. Sau confuz.

Cert este că, între 1405 și 1433, Zheng He a comandat cele mai mari expediții maritime din istoria pre-modernă. A proiectat puterea chineză de la Java până hăt, în Africa. A adus girafe și zebre la Beijing. A înfrânt pirați, a capturat regi, a stabilit rute comerciale și a demonstrat că măreața China putea domina oceanele când și cum voia.

Apoi, China a decis că oceanele sunt plictisitoare, a ars înregistrările și s-a retras. Ceea ce face din Zheng He un simbol perfect pentru imperiile care își ratează momentul. China a avut flota, tehnologia, resursele și experiența, dar clasa birocratică a decis că preferă agricultura și stabilitatea.

Zheng He a murit călătorind pe mare. Pentru un amiral, probabil era sfârșitul pe care îl dorea. Pentru China, a fost sfârșitul unei ere maritime care s-ar fi putut transforma în dominație globală. Istoricii încă dezbat cine a făcut greșeala mai mare: Zheng He pentru că a murit prea devreme sau China pentru că a abandonat oceanele prea ușor.

Cel puțin, Zheng He și-a văzut girafa. China de după el a ratat spectacolul.